Aproape
integral, deosebit bogata şi totuşi destul de rar întâlnita
bibliografie ce încearcă să prezinte publicului atât de puţin
cunoscuta istorie a apariţiei şi dezvoltării transportului urban
din ţara noastră îşi fixează cel mai adesea drept punct de debut
al cronologiei ziua de 3 Noiembrie 1867, moment când la Timişoara,
un grup de oameni de afaceri, reuniţi sub conducerea lui Carol
Küttel
– primarul localităţii de pe malurile „Begheiului” acelor
vremuri – au înfiinţat întâia societate de exploatare a
tramvaielor de pe actualul teritoriu al României.
După numai căteva săptămâni, noua companie, a cărei apariţie a
fost susţinută cu entuziasm de Consiliul Comunal, a primit Actul de
Concesiune Nr. 11.981 / 11 Decembrie 1867 şi implicit dreptul de a
demara lucrările pregătitoare pentru construcţia unei linii ferate
cu tracţiune animală ce urma să lege „Gara Căilor Ferate” de
suburbiile „Fabrică”, „Cetate” şi „Josefin”.
Aprobat la 20 Februarie 1868, printr-un document ale cărui
prevederi urmau să se aplice pe o durată de 50 de ani, întegul
proiect a fost înaintat Ministerului Lucrărilor Publice şi
Comunicaţiilor de la Budapesta, ce l-a avizat favorabil, sub rezerva
adminterii unor mici modificări (durata concesiunii fiind redusă la
numai patru decenii) şi a emis Actul de Concesiune Nr. 6530 / 15
Iunie 1868.
Aproape imediat noua companie a fost înregistrată la tribunal sub
numele de „Societatea de tramvai cu cale ferată din Timişoara”,
iar la 29 Octombrie 1868 au demarat lucrările la viitoarea cale de
comunicaţie ce urma să pornească din piaţa „Gării din Josefin”
şi să străbată arterele oraşului de odinioară, traversând de
două ori apele Begăi, apoi zidurile vechilor fortificaţii şi
unele locuri circulate şi astăzi, însă botezate cu nume ce nu mai
amintesc aproape deloc de anii sfârşitului de secol XIX
(ospătăriile „Regina Engleză” şi „Omul Sălbatic”, livada
„Seiller”, moara „Hammer”, ori hala de bere „La Urs”),
pentru a se opri, după un traseu lung de 4000 de stânjeni (7584 de
metri), tocmai în catrierul „Fabrică”, în piaţa „Împăratul
Turcesc”.
Astfel, începând din ziua de 8 Iulie a anului 1869, tramvaiul
devenit o prezenţă obişnuită pe străzile Timişorene, cele 10
mici vagoane trase de câte o pereche de cai (cărora pe timp de
iarnă li se mai adăuga încă un „tovarăş de muncă”)
succedându-se la fiecare 10 – 12 minute, zi de zi, de la orele 6
ale dimineţii, până la ceasul 22 al serii.
Mai
mult, în perioadele de aglomeraţe maximă ori cu prilejul
evenimentelor notabile din viaţa citadină (zile de târg,
expoziţii, adunări publice) puteau fi introduse în circulaţie
vagoane suplimentare, în timp ce „pentru transportarea publicului
dela teatru, concerte, petreceri etc, la cerere, se puneau la
dispoziţie seara vagoane speciale, după trebuinţă”, iar „în
fiecare dimineaţă, la ora 3½
mai pleca un tramvai la gara din Iosefin pentru două trenuri din
cari unul pleca iar altul sosea de la Budapesta” – sistem ce s-a
perpetuat până în anul 1904.
1900 - Tramvai cu cai in vechea piaţă Sfântul Gheorghe din Timişoara |
Pentru adăpostirea celor 15 perechi de cai şi pentru micile
reparaţii necesare celor 24 de vehicule cu şasiu şi cutie din
lemn, ce fuseseră realizate la „Fabrica de Vagoane – Viena”,
pe parcursul anilor 1869 şi 1870, pe terenul vechii case „La Urs”
– ce fusese cumpărată de la proprietarul Carol Schiller – şi
pe o parte din „Livada Seiller” au fost ridicate provizoriu o
remiză cu 24 de linii, un grajd şi mai multe anexe, înteregul
ansamblu de clădiri fiind demolat şi reconstruit pe un nou
amplasament situat în vechea piaţă „Trandafir”.
După aproape trei decenii de exploatare a reţelei de tramvaie cu
tracţiune animală, odată cu creşterea spectaculoasă a
interesului pentru transpunerea în viaţa de zi cu zi a
nenumăratelor aplicaţii practice pe care le oferea noua „minune a
tehnicii” – electricitatea – autorităţile locale din
Timişoara au început să ia în calcul o eventuală schimbare a
modului de tracţiune al tramvaielor, primul proiect ce viza
construcţia unui nou sistem de linii pe traseul cărora vagoanele
urmau să fie propulsate de curentul transportat print-o complexă
reţea de fire aeriene fiind prezentat în ziua de 15 Noiembrie 1895,
după o amplă şi contradictorie negociere ce a durat nu mai puţin
de 3 ani.
1928 - Vechea cladire a primei remize pentru tramvaiele cu cai din Timişoara |
În final, după alte interminabile tratative, la 5 Iunie 1897,
Ministerul Comerţului de la Budapesta a eliberat Actul de Concesiune
Nr. 20.099, document în baza căruia „Societatea de tramvai cu
cale ferată din Timişoara” a demarat construcţia viitoarei
reţele de transport electric, lucrare ce urma să fie realizată de
„Societatea Unită de Electricitate Budapesta – Viena” şi de
„Societatea de Electricitate Felix Singer & Comp. Berlin”.
Iniţiată la începutul verii anului urmator construcţia noilor
trasee a progresat relativ rapid, astfel că proba tehnică a
neobişnuitului mod de transport urban a fost programată a avea loc
în ziua de 30 Iunie 1899, iar după remedierea unor probleme legate
de protecţia cablurilor aeriene întreaga reţea de linii, a cărei
lungime totală măsura nu mai puţin de 10.700 de metri, a putut fi
deschisă exploatării publice o lună mai târziu, la 27 Iulie 1899,
dată când pe străzile oraşului şi-au făcut apariţia primele
tramvaie propulsate de curentul electric, vehicule ce fuseseră
fabricate la Arad, în uzinele „Johan Weitzer” – întâia
fabrică de vagoane deschisă pe actualul teritoriu al României.
În urma rezultatelor favorbile realizate prin răscumpărarea uzinei
„Societăţii Engleze de Iluminaţie” şi a celei deţinute de
„Societatea Austriacă pe Acţiuni pentru Iluminaţia cu Gaz”,
Consiliul Comunal al Timişoarei şi-a manifestat dorinţa de a
prelua integral patrimoniul „Societăţii de tramvai cu cale
ferată”, chiar dacă cu numai câţiva ani înainte, pe parcursul
discuţiilor legate de introducerea tracţiunii electrice, nu
considerase rentabilă o asemenea iniţiativă.
1899 - Unul dintre primele vagoane motoare ale tramvaiului electric din Timişoara. |
Însă impulsul luat de circulaţia modernului mijloc de transport,
mai ales după mutarea căii ferate Timişoara – Orşova, fapt ce a
condus la desfiinţarea atât de stânjenitoarei încrucişări cu
traseul său; importantul profit pe care îl aducea exploatarea
reţelei de tramvaie şi tendinţa generală ce se răspândise în
marile capitale europene au determinat o schimbare de viziune, astfel
că amplele discuţii purtate în acest sens au fost finalizate prin
semnarea la 31 Decembrie 1903 a Contractului în baza căruia „comuna
a răscumpărat întreaga avere mobilă şi imobilă a tramvaiului...
cu suma de 2.571.150 coroane”.
Şi totuşi... deşi această vastă reţea este aproape de fiecare
dată prezentată drept întâiul sistem de transport urban construit
pe actualul teritoriu al statului român... iată că o descoperire
întâmplătoare vine să spulbere acest mit al istoriografiei
moderne, în paginile unei lucrări monografice lansată cu numai
câteva luni în urmă fiind prezentat un scurt text, ce dovedeşte,
fără putinţă de tăgadă, faptul că aproape cu un deceniu
înainte de momentul circulaţiei primului tramvai cu cai pe străzile
oraşului traversat de apa râului Bega, într-o mică localiate de
pe malul stâng al Mureşului acest mijloc de locomoţie era deja o
prezenţă cotidiană.
Astfel, conform informaţiilor cuprinse în această sursă
documentară, la începutul anului 1860, în actualul oraş Lipova a
fost înfiinţată o mică linie de tramvai al cărui traseu lung de
aproximativ 4 kilometri asigura legatura între „Bazarul Turcesc”
din centrul localităţii şi băile ce începuseră să devină o
căutată destinaţie turistică balneară.
1908 - Tramvaiul cu cai în parcul băilor din Lipova |
În
anul 1920, micul vagon tras de o pereche de cai, ce circula zi de zi
a fost înlocuit de „locomotiva domnului mecanic Götz”,
ce împreună cu cele două vagoane pe care le tracta a continuat să
facă serviciu pe acest traseu până la desfiinţarea liniei, moment
ce a avut loc un deceniu mai târziu... spre deosebire de ampla reţea
de transport urban din Municipiul Timişoara, ce se află şi astăzi
în exploatare... la nu mai puţin de 145 de ani de la data când
întâiul tramvai cu tracţiune animală a pornit să circule pe
liniile sale.