Întâiul Tramvai din România – O interesantă controversă istorică...

  Aproape integral, deosebit bogata şi totuşi destul de rar întâlnita bibliografie ce încearcă să prezinte publicului atât de puţin cunoscuta istorie a apariţiei şi dezvoltării transportului urban din ţara noastră îşi fixează cel mai adesea drept punct de debut al cronologiei ziua de 3 Noiembrie 1867, moment când la Timişoara, un grup de oameni de afaceri, reuniţi sub conducerea lui Carol Küttel – primarul localităţii de pe malurile „Begheiului” acelor vremuri – au înfiinţat întâia societate de exploatare a tramvaielor de pe actualul teritoriu al României.

  După numai căteva săptămâni, noua companie, a cărei apariţie a fost susţinută cu entuziasm de Consiliul Comunal, a primit Actul de Concesiune Nr. 11.981 / 11 Decembrie 1867 şi implicit dreptul de a demara lucrările pregătitoare pentru construcţia unei linii ferate cu tracţiune animală ce urma să lege „Gara Căilor Ferate” de suburbiile „Fabrică”, „Cetate” şi „Josefin”.

  Aprobat la 20 Februarie 1868, printr-un document ale cărui prevederi urmau să se aplice pe o durată de 50 de ani, întegul proiect a fost înaintat Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor de la Budapesta, ce l-a avizat favorabil, sub rezerva adminterii unor mici modificări (durata concesiunii fiind redusă la numai patru decenii) şi a emis Actul de Concesiune Nr. 6530 / 15 Iunie 1868.

  Aproape imediat noua companie a fost înregistrată la tribunal sub numele de „Societatea de tramvai cu cale ferată din Timişoara”, iar la 29 Octombrie 1868 au demarat lucrările la viitoarea cale de comunicaţie ce urma să pornească din piaţa „Gării din Josefin” şi să străbată arterele oraşului de odinioară, traversând de două ori apele Begăi, apoi zidurile vechilor fortificaţii şi unele locuri circulate şi astăzi, însă botezate cu nume ce nu mai amintesc aproape deloc de anii sfârşitului de secol XIX (ospătăriile „Regina Engleză” şi „Omul Sălbatic”, livada „Seiller”, moara „Hammer”, ori hala de bere „La Urs”), pentru a se opri, după un traseu lung de 4000 de stânjeni (7584 de metri), tocmai în catrierul „Fabrică”, în piaţa „Împăratul Turcesc”.

  Astfel, începând din ziua de 8 Iulie a anului 1869, tramvaiul devenit o prezenţă obişnuită pe străzile Timişorene, cele 10 mici vagoane trase de câte o pereche de cai (cărora pe timp de iarnă li se mai adăuga încă un „tovarăş de muncă”) succedându-se la fiecare 10 – 12 minute, zi de zi, de la orele 6 ale dimineţii, până la ceasul 22 al serii.

1900 - Tramvai cu cai in vechea piaţă Sfântul Gheorghe din Timişoara

   Mai mult, în perioadele de aglomeraţe maximă ori cu prilejul evenimentelor notabile din viaţa citadină (zile de târg, expoziţii, adunări publice) puteau fi introduse în circulaţie vagoane suplimentare, în timp ce „pentru transportarea publicului dela teatru, concerte, petreceri etc, la cerere, se puneau la dispoziţie seara vagoane speciale, după trebuinţă”, iar „în fiecare dimineaţă, la ora 3½ mai pleca un tramvai la gara din Iosefin pentru două trenuri din cari unul pleca iar altul sosea de la Budapesta” – sistem ce s-a perpetuat până în anul 1904.

  Pentru adăpostirea celor 15 perechi de cai şi pentru micile reparaţii necesare celor 24 de vehicule cu şasiu şi cutie din lemn, ce fuseseră realizate la „Fabrica de Vagoane – Viena”, pe parcursul anilor 1869 şi 1870, pe terenul vechii case „La Urs” – ce fusese cumpărată de la proprietarul Carol Schiller – şi pe o parte din „Livada Seiller” au fost ridicate provizoriu o remiză cu 24 de linii, un grajd şi mai multe anexe, înteregul ansamblu de clădiri fiind demolat şi reconstruit pe un nou amplasament situat în vechea piaţă „Trandafir”.

1928 - Vechea cladire a primei remize pentru tramvaiele cu cai din Timişoara

   După aproape trei decenii de exploatare a reţelei de tramvaie cu tracţiune animală, odată cu creşterea spectaculoasă a interesului pentru transpunerea în viaţa de zi cu zi a nenumăratelor aplicaţii practice pe care le oferea noua „minune a tehnicii” – electricitatea – autorităţile locale din Timişoara au început să ia în calcul o eventuală schimbare a modului de tracţiune al tramvaielor, primul proiect ce viza construcţia unui nou sistem de linii pe traseul cărora vagoanele urmau să fie propulsate de curentul transportat print-o complexă reţea de fire aeriene fiind prezentat în ziua de 15 Noiembrie 1895, după o amplă şi contradictorie negociere ce a durat nu mai puţin de 3 ani.

  În final, după alte interminabile tratative, la 5 Iunie 1897, Ministerul Comerţului de la Budapesta a eliberat Actul de Concesiune Nr. 20.099, document în baza căruia „Societatea de tramvai cu cale ferată din Timişoara” a demarat construcţia viitoarei reţele de transport electric, lucrare ce urma să fie realizată de „Societatea Unită de Electricitate Budapesta – Viena” şi de „Societatea de Electricitate Felix Singer & Comp. Berlin”.

  Iniţiată la începutul verii anului urmator construcţia noilor trasee a progresat relativ rapid, astfel că proba tehnică a neobişnuitului mod de transport urban a fost programată a avea loc în ziua de 30 Iunie 1899, iar după remedierea unor probleme legate de protecţia cablurilor aeriene întreaga reţea de linii, a cărei lungime totală măsura nu mai puţin de 10.700 de metri, a putut fi deschisă exploatării publice o lună mai târziu, la 27 Iulie 1899, dată când pe străzile oraşului şi-au făcut apariţia primele tramvaie propulsate de curentul electric, vehicule ce fuseseră fabricate la Arad, în uzinele „Johan Weitzer” – întâia fabrică de vagoane deschisă pe actualul teritoriu al României.

1899 - Unul dintre primele vagoane motoare ale tramvaiului electric din Timişoara.

   În urma rezultatelor favorbile realizate prin răscumpărarea uzinei „Societăţii Engleze de Iluminaţie” şi a celei deţinute de „Societatea Austriacă pe Acţiuni pentru Iluminaţia cu Gaz”, Consiliul Comunal al Timişoarei şi-a manifestat dorinţa de a prelua integral patrimoniul „Societăţii de tramvai cu cale ferată”, chiar dacă cu numai câţiva ani înainte, pe parcursul discuţiilor legate de introducerea tracţiunii electrice, nu considerase rentabilă o asemenea iniţiativă.

  Însă impulsul luat de circulaţia modernului mijloc de transport, mai ales după mutarea căii ferate Timişoara – Orşova, fapt ce a condus la desfiinţarea atât de stânjenitoarei încrucişări cu traseul său; importantul profit pe care îl aducea exploatarea reţelei de tramvaie şi tendinţa generală ce se răspândise în marile capitale europene au determinat o schimbare de viziune, astfel că amplele discuţii purtate în acest sens au fost finalizate prin semnarea la 31 Decembrie 1903 a Contractului în baza căruia „comuna a răscumpărat întreaga avere mobilă şi imobilă a tramvaiului... cu suma de 2.571.150 coroane”.

  Şi totuşi... deşi această vastă reţea este aproape de fiecare dată prezentată drept întâiul sistem de transport urban construit pe actualul teritoriu al statului român... iată că o descoperire întâmplătoare vine să spulbere acest mit al istoriografiei moderne, în paginile unei lucrări monografice lansată cu numai câteva luni în urmă fiind prezentat un scurt text, ce dovedeşte, fără putinţă de tăgadă, faptul că aproape cu un deceniu înainte de momentul circulaţiei primului tramvai cu cai pe străzile oraşului traversat de apa râului Bega, într-o mică localiate de pe malul stâng al Mureşului acest mijloc de locomoţie era deja o prezenţă cotidiană.

Astfel, conform informaţiilor cuprinse în această sursă documentară, la începutul anului 1860, în actualul oraş Lipova a fost înfiinţată o mică linie de tramvai al cărui traseu lung de aproximativ 4 kilometri asigura legatura între „Bazarul Turcesc” din centrul localităţii şi băile ce începuseră să devină o căutată destinaţie turistică balneară.

1908 - Tramvaiul cu cai în parcul băilor din Lipova

  În anul 1920, micul vagon tras de o pereche de cai, ce circula zi de zi a fost înlocuit de „locomotiva domnului mecanic Götz”, ce împreună cu cele două vagoane pe care le tracta a continuat să facă serviciu pe acest traseu până la desfiinţarea liniei, moment ce a avut loc un deceniu mai târziu... spre deosebire de ampla reţea de transport urban din Municipiul Timişoara, ce se află şi astăzi în exploatare... la nu mai puţin de 145 de ani de la data când întâiul tramvai cu tracţiune animală a pornit să circule pe liniile sale.