Noi versuri feroviare

Tot din opera aceluiaşi autor, azi, vă împărtăşesc tabloul vesel al unei întâlniri între feroviarul dintr-o mică gară "provinicială" şi colegii săi din Capitală.

BĂEŢII

Şef de gară, şef de gară, impiegat sau cassier

Aruncat în fundul ţării, la răscruci de drum de fier...

Când te doare plictiseala pustiitelor câmpii,

Nu-ţi lungi spre Capitală ochii, plini de nostalgii.

Gărişoara ta crescută, lângă apa unui râu,

Ca un cocostârc în marea infinitului de grâu,

Ca o fată'ngenuncheată într-o lume de copaci,

Între ronduri de rozetă şi profuziuni de maci,

Gărişoara ta pierdută între pomi ce dau în pârg,

E o lume mult mai bună decât lumea de la târg.

Ai în ea, nu îmbulzeala străzii cu asfalt şi praf, 

Nici prostia conscrată'n film de cinematograf, 

Nici parfumuri oţelite de prin cârciumi şi bodegi,

Nici restaurant cu muzici şi beţii de nopţi întregi...

Ai în ea argintul lunii, ce te plouă'n nopţi târzii,

Ai parfumul crud de iarbă şi parfum de florării.

Filmul câmpului rulează, până'n noapte, - până'n zori,

Şi te-adoarme şi te scoală, cântăreţii sburători.

Uită-te în jur: cum se poate un asemenea decor

Să nu-ţi dea în orice clipă un profund şi sfânt fior?

Si cum poţi de-aci, din templul nesfârşitelor câmpii

Să-ţi lungeşti spre Capitală ochii plini de nostalgii?

Dacă'n mijlocul atâtor frumuseţi, rămas-ai orb,

Şi te roade dor de ducă, dor nepriceput şi morb, 

Eu îţi ştiu şi epopeea micilor excursiuni

Şi ţi-o spun pe şleau, aicea, fără frică, nici minciuni:

Cu o seară înainte, - domnul restauraor

Îţi aduce butoiaşul plin cu vin aromitor;

Un acar, 'ţi-aduce-o cuşcă cu vreo patru-cinci găini

Şi un sac cu ce se poate aduna de prin grădini.

Nu de alta, dar când astea nu te costă mai nimic,

Cum să pleci cu mâna goală şi să nu'ndulceşti un pic

"Şefii" din regională? Când e omul bun, domol, 

Poţi să te prezinţi la dânsul, sărăcuţ, cu sacul gol?

Pleci în zori; n'ai dat nici sacul, nici butoiul la bagaj;

(Ştii că la bagaj e vorba de un anumit uzaj!)

Ci pui sacul şi butoiul într'un colţ sub canapea,

Iară cuşca, mai aproape, - chiar pe canapea, colea.

Trece gară, după gară: noi privelişti şi noi zări...

Tu c'o mână sprijini cuşca şi cu ochii'n depărtări

Te gândeşti la bucuria celora de la oraş

Şi uitată'i gărişoara cu tăcutul său locaş.

Ai ajuns! Peronul geme, de "mărimi" mai mici, mai mari,

E regionala toată; toţi sunt şefi, şi toţi trenari.

Tu te'nchini şi scoţi căciula:

- "Vă salut, Domule Şef!"

Vezi tu cum le râde ochii? Ştiu ei că deseară'i chef!

Mâini se'ntind prietenoase, vorbe dulci, de formă, sbor:

- "Ce mai faci Niculăiţă? Singur, bre? Ce vânt? Ce dor?

Dar coniţa, copilaşul? Măi, ca la Ungheni budinci

N'am mâncat în altă parte! Hai cu mine la M5".

Intri. - Şi Cristache, - şeful, - cată'ntr'un dulap ceva

Şi'ntr'o clipă'l vezi cu sticla: - "Uite! Cointreau sadea!

Ce-ai mai vrea tu? Nişte mese? Scaune? Dulapuri? Gaz?

Nu pleci azi Niculăiţă, că nu are niciun haz...

Iaca şi Virgil... şi Paşa... iaca Iancu... Simion, 

Cheamă'ţi omule nevasta, uite, ici la telefon

Şi anunţ'o că vii mâine. Stai să te vedem puţin!

Ce-ai adus? Găini... şi mere.., nuci şi-un butoiaş cu vin!

Ţ... Ţ... Ţ... Niculăiţă! zău că-mi vine să te pup!

Hai cu noi, în târg de-acuma, haide, bre, că doar nu's lup!"

Patru ceasuri dimineaţa. Fumul transformat în nori

Tremură de glasul nostru şi de ţipăt de viori.

Masa udă, pare-acuma un cearşaf de năsălii,

Care poartă drept cadavre, golul sticlelor pustii;

Şi băeţii pupă dulce pe simpaticul Culai:

- "Când mai vii, bre, Niculăiţă? Nu mai vrei... hâc!... să mai stai...

Să te pup;... hâc!... dimineaţa,... totdeauna am su...ghiţ!...

Şi nu-i dau... hâc!... dau de capăt,... până nu beau un şpriţ...

Haide ici... la botul... mesei... încă... ultimul pa'ar!...

Plata!"

Şi Niculăiţă bagă mâna'n buzunar

Şi plăteşte... şi porneşte sprijinit de subţiori

De băeţi ce-l pupă dulce...

Trenu'l scutură în zori

Şi îl leagănă s'adoarmă, şi îl duce'ncetişor

Spre un câmp, spre-o gărişoară, spre o apă şi-un răzor!

Nu-i mai bine şef de gară, impiegat, sau cassier,

Asvârlit în fund de ţară, la răscruci de drum de fier,

Nu-i mai bine'n lumea voastră de pâraie şi copaci,

Între ronduri de rozetă, - şi profuziuni de maci?

Versuri din goana trenului...

În loc să prezint o altă gară Transilvană, am decis sa întrerup, temporar, periplul feroviar şi să abordez un subiect inedit, foarte puţin discutat..., însa deosebit de interesant, ce ar putea fi foarte sugestiv rezumat sub titlul: Lumea feroviară - tărâm de inspiraţie pentru arta română.

La prima vedere, această temă poate părea aproape imposibil de abordat, din cauza multitudinii de forme sub care o operă artistică poate exista.

Şi totuşi... lectura întâmplătoare al unui vechi periodic editat la Chişinău, la începutul anilor '20, m-a făcut să descopăr versurile unui poet, prozator, traducător şi umorist, aproape necunoscut astăzi: Constantin Ignătescu.

Din multitudinea de texte pe care acest autor le-a publicat în paginile Arhivei C.F.R. - "Revistă pentru cultura profesională a funcţionarilor C.F.R.", sub pseudonimul JAP, am selectat un veritabil poem feroviar, ce prezintă, în versuri pline de "savoare literară", lumea liniştită a unui mic sat şi iureşul stârnit de zvonul ivirii "carului de foc":

ÎNTÂIUL TREN

Când aud destăinuirea unor vremi de mai de mult,

Redevin din nou de-o şchioapă, - stau cuminte şi-o ascult.

Simt atunci că'n  mine, timpul, -  s-a 'nşelat şi a pierdut

Sfărmătura altor euri îngropate în trecut,

Sfărmătură care poartă ani-atâtora strămoşi, 

Ce, pe vremi, n'aveau nici trenuri, nici invenţii, nici galoşi...

Se zvonise'n vremea ceia, o istorie prin sat;

Baba Nastasia - moaşa - o adusese pe'nsărat

Dela curte, unde tocmai se născuse-un coconaş;

(Nu se'ncrede ea, Duduca, într'o moaşă din oraş).

Baba povesti povestea lui părintele Ion,

Care, scuturat de spaimă, sprijinindu-se'n baston

A pornit la Irimia, dascălul bătrân, beţiv,

Şi crucindu-se i-a spus-o, - iar la un aperitiv,

Irimia a umflat-o, dovedind-o pe tejghea,

Încât însuşi domnu' Herşcu rămăsese... cam aşa!

Se zicea că stăpânirea hotărâse în divan

Că, - cu carul şi cu boii, c'o şosea şi cu un han, 

Ţara stă pe loc, - nu merge, cum ar merge alte ţări

Care au maşini cu aburi, - drum de fier, - maşinişti, - gări...

Şi-a trimis divanul crainici, cu scrisori prin străinătăţi

Să-i aducă o căruţă şi-un Neamţ şoltic cu mustăţi

Care să o poarte'n ţară fără cai şi fără boi,

Fără s'o împingă nimeni.

Ei! A fost un tărăboi

Încât bietul Irimie, de obidă s'a 'mbătat!

- "Cum să meargă, mă - căruţa, - singuric'aşa prin sat?"

"Ori atunci o trage Neamţul, - ori o'mpinge oarecum!"

- "Ba n'o trage, nici n'o'mpinge; merge singură pe drum!"

"Merge uite-aşa cu aburi; - are aburi, doar, vă spun!"

- "Dar ceaunul n'are aburi? şi-ai văzut mergând ceaun? !"

Irimie, Irimie! ori eşti beat, ori eşti netot,

Să te 'nşele-aşa o babă...! Ai îmbătrânit de tot!

Totuşi, peste-o săptămână, - Profiriţa lui Pogor

Ce păştea în zori cârlanii, într'un capăt de ogor,

Năvăli în sat cu vestea, că devale la răscruci,

Un tabon întreg de oameni, cu pietriş şi cu butuci,

Face drum de lemn de-alungul luncilor lui Stejărel,
Şi aşterne pe de-asupra două linii de oţel,
A'ntrebat ce'nseamnă asta, şi-un zdrahon cât un arin,
I-a răspuns c'acelea's şine, şi că drumu-i pentru trin!...

A pornit în grabă satul, cu ciomege şi cu furci;
De credeai că-i răzmeriţă, sau năvala e, de Turci,
Scuturau în aer coase, ori vreo bârnă de podeţ,
Iar femeile mai slabe, scuturau un făcăleţ.
- "Cum să umble ei prin ţarini cu asemenea drăcii?"
"Trin o fi căruţa ceia, - dar să-l poarte pe pustii!"
"Ducă-se la Nemţi acolo!"
- "Irimie! Nu lăsa!"
(Îi îmbărbăta şi Herşcu, tremurând de sub tejghea).

Dar la trin păziau jandarmii încruntaţi şi galonaţi,
Şi-au pornit răzvrătitorii, înspre case, ruşinaţi.

Trişti s'au dus pe capul popii, să citească el prin cărţi
Dacă blesteme de-acestea s'au văzut şi'n alte părţi.
Popa-şi prinse patrafirul, şi-o porni pe rugăciuni:
- "Doamne, - izbăveşte-ţi turma, - apăr'o de spurcăciuni;
Nu lăsa pre necuratul să ne umble pe ogor
Că-l văzu pre el tot satul, şi Profira lui Pogor;
De-ai lăsat pe lumea asta să ne poarte car cu boi,
Nu lăsa să vie Neamţul, miluiaşte-ne pre noi !"

Popa, porunci tot satul să postiasc'o lună'n şir,
Se se spovediască lumea, în genunchi, sub patrafir,
Să nu bea nici vin, nici ţuică, de la Herşcu, - drept canon,
Şi să deie leturghie - toţi, părintelui Ion.

Peste-o lună însă, popa şi moşul Irimie
Au primit cu călăraşul, vorbă din isprăvnicie,
Şi înspăimântaţi porniră cu căruţa înspre gară,
Unde-atunci sosise trenul cu boerii mari, din ţară!

Nu primise Milostivul, nici rugări şi nici canon!

I-au suit cam cu de-a sila pe-amândoi într'un vagon,
Preotul închise ochii; (bănuia el că-i sfârşitul!),
Şi făcând la cruci cu limba, se ruga la Prea-Măritul;
Pecând moşul Irimia, ce-şi udase o musteaţă
Ca să ia curaj, - la Herşcu, - încă dis de dimineaţă
S'a proptit voinic în botfori, - sprijinind vârtos fereasta
Ca să vadă el, cum merge drăcovenia aceasta.

Iar a doua, zi, la crâşmă, - beat, cu limba 'mpiedicată,
Povestea:
- "Nu merge Neamţul, bată-l Dumnezeu să-l bată!
Merge drumul pe sub tine, iară trinul stă pe loc!
Neamţul, - numai să ne mintă, se tot face că-i dă foc!
Se găsise, păcătosul, se ne'nşele el pe noi!
Drumu' merge măi băete!...
Herşcule! Mai ad'un ţoi!"

Calator prin garile Transilvaniei - Blaj

Blajul - vechi centru cultural romanesc situat la confluenta celor doua Tarnave; oras al Pasoptistilor si locul Marii Adunari de pe Campia Libertatii si o mica statie de cale ferata, situata pe actuala magistrala 300.

Construita de "Socieatatea Cailor Ferate Ungare de Est", prin intermediul antreprizelor private ale fratilor Waring şi Ekersley, gara Blaj a fost inaugurata la 6 Mai 1872, odata cu deschiderea liniei Teius - Medias.

Gara Blaj - 1926

Calator prin garile Transilvaniei - Arad

Municipiul Arad - poarta de intrare in Valea Muresului - vechi centru istoric, cultural si industrial, atestat documentar din anul 1028.

Nod feroviar cu 8 directii de mers, statia Arad si-a inceput existenta acum mai bine de 150 de ani, in ziua de 14 Iulie 1858, moment cand primul tren, ce a efectuat proba tehnica a liniei Sajol - Arad, a oprit in orasul de pe malurile Muresului.

Construita de Societatea Cailor Ferate din Jurul Tisei si inaugurata oficial la 25 Octombrie 1858, prima cladire de calatori a statiei Arad a functionat pana in anul 1886, cand a fost extinsa si transformata de Societatea Cailor Ferate Ungare de Stat, continuand sa fie folosita pana in anul 1910, cand a fost demolata, pe amplasamentul sau fiind ridicata actuala cladire de calatori, inaugurata in ziua de 1 Februarie 1912.

Afectata de ploaia de bombe lansata de aviatia americana, in ziua de 3 Iulie 1944, monumentala constructie, proiectata de celebrul arhitect maghiar Ferenc Pfaff, a fost reparata intre anii 1950 - 1953, fiind folosita si in prezent, in al 100-lea an al existentei sale.

Cea de-a doua cladire a garii Arad - 1904

Piata garii Arad - 1928

Corpul central al cladirii garii Arad - 2012

Calator prin garile Transilvniei - Apahida

O noua seara... o noua gara!

Daca ieri am prezentat una din principalele gari ale Transilvaniei - o statie feroviara cu rezonanta istorica - azi voi continua cu o mica gara situata in apropierea orasului Cluj Napoca.

Deschisa la 14 August 1873, odata cu darea in circulatie a liniei Cluj - Razboieni (Cucerdea), statia Apahida functioneaza neintrerupt, de 139 de ani, fiind astazi punctul din care se desprinde calea ferata ce face legatura cu importantul centru industrial de la Dej, traseu inaugurat in ziua de 15 Septembrie 1881.

Aproape complet distrusa de bombardamentele aeriene din toamna anului 1944, mica gara a fost reconstruita dupa incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, fiind astazi punctul din care se desprinde calea ferata ce face legatura cu importantul centru industrial de la Dej.

Gara Apahida - 1911

Calator prin garile Transilvaniei - Alba Iulia

Candva scriam, pe acest inceput de blog, ca imi doresc sa postez cat mai multe date si imagini leagte de istoria "drumurilor de fier, a acelor oameni minunati ce si-au dedicat viata lor si a masinilor ce le strabat in lung si-n lat". Si totusi, absorbit de viata cotidiana, desi adesea am avut imboldul de a-mi duce la final acest gand... de fiecare data n-am facut-o, de parca "o forta nevazuta" m-ar fi deturnat si mi-ar fi indreptat pasii pe alte "carari ale lumii virtuale".

Iata ca, intr-un tarziu, disparitia unuia dintre site-urile pe care imi publicasem o parte din colectia de carti postale cu vechi imagini din lumea feroviara m-a facut sa-mi reamintesc ca sunt, totusi, "proprietarul" unui blog si sa ma apuc din nou de scris.

Sper ca de data aceasta sa fiu mai consecvent, iar istoria celorlalte deziderate neindeplinite sa nu se repete...

Azi, voi inaugura scrierile despre vechile carti postale pe care le-am adunat de-a lungul anilor, cu o scurta poveste despre una din garile Transilvaniei - un loc incarcat de istorie, al carui nume e sinonim cu nasterea vechiului Regat al Romaniei Mari - Alba Iulia.

Una din primele localitati  transilvane ce-au beneficiat de avantajele comerciale aduse odata cu sosirea "carului de foc" a fost vechea cetate de pe malul raului Ampoi, unde primul tren a sosit in ziua de 22 Decembrie 1868, odata cu inaugurarea caii ferate ce a legat Alba Iulia, cu orasul Arad, iar de aici, mai deprte, cu restul capitalelor Europei de Vest.

Construita de "Societatea Primei Cai Ferate din Transilvania", intre anii 1867 - 1868, cladirea de calatori a statiei Alba Iulia a ramas aproape neschimbata, de-a lungul celor 143 de ani ce au trecut de la inaugurarea sa.

Multe ar mai fi de povestit despre batrana gara ce-a fost martora tacuta a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a ceremoniilor Incoronarii de la 15 Octombrie 1922 si a atator alte momente ce-au marcat istoria Romaniei,... insa pentru ca mereu am spus ca "o fotografie buna face cat 1000 de cuvinte", voi incheia aceasta mica aducere aminte cu doua imagini din colectia personala.

Gara Alba Iulia - 1917

Gara Alba Iulia - 2010

Calea Ferata Constanta - Băile Mamaia

Inca o luna a trecut, iar colaborarea cu revista Historia continua... asa ca in numarul curent (9/2010) al publicatiei puteti citi un nou articol, ce are ca subiect povestea unei linii turistice ce-a disparut acum o jumatate de secol şi mai traieste astazi doar in amintirile bunicilor nostri, ori in ilustratele ingalbenite de vreme adunate de cateun cartofil...

"Sezon estival... soare... tradiționala vacantă pe litoralul Marii Negre.

Multi dintre cei ce vor citi aceste rânduri au ales, ori vor alege ca destinație pentru relaxare stațiunea Mamaia.
Oare câți dintre cei ce-şi pierd astăzi pașii pe nisipul fierbinte al plajei își mai amintesc, ori au auzit, din povestirile bunicilor, că la Mamaia exista o mică gară unde în zilele calde de vară, trenurile îi debarcau pe amatorii „băilor de soare” din acele vremuri.

La începutul secolului trecut, pe locurile unde astăzi se înalță un întreg șir de hoteluri, nu întâlneai decât un mic sat de pescari, așezat în partea nordică a orașului Constanța, pe un cordon litoral ce desparte Lacul Siutghiol de apele mării, dând naștere unei plaje cu o lungime de aproximativ 7 kilometri.
Însă, la sfârșitul secolului XIX, această mică localitate a devenit rapid un loc preferat pentru petrecerea vacanțelor estivale ale protipendadei acelor vremuri, motiv pentru care, în anul 1905, după desființarea căii ferate Constanța – Băile de la Vii (3,1 Km.), cu o parte din materialele recuperate, Direcția Linii – Serviciul de Linii Constanța a construit calea ferată Constanța – Băile Mamaia (8 Km.).

Inaugurată în ziua de 2 Octombrie 1905, mica linie a fost folosită numai în sezonul de vară, pentru transportul turiștilor.

În anul 1928, în scopuri strategice, Direcția Generală C.F.R., împreună cu unitățile militare de căi ferate, au prelungit calea ferată, cu încă 11,5 kilometri, pe traseul Băile Mamaia – Mamaia Sat – Școala de Tragere și Bombardament, linia urmând să deservească şi Portul Militar Taşaul.

Traseul inițial pornea din vechea gară Constanța, traversa zona centrală a orașului, pe Calea Mangaliei (prin apropierea Cimitirului Musulman), iar de la intersecția actualelor bulevarde Tomis şi Mamaia, se orienta către Nord, prin cartierul Tăbăcărie şi pe malul mării, oprindu-se la Băile Mamaia.
Deoarece linia devenise o frână în calea dezvoltării urbane, în anul 1938, micile trenuri turistice au fost scoase de pe străzile Constanței, ele continuând să circule pe un nou traseu, ce a fost deschis în ziua de 14 Iulie 1938.

Tot în anul 1938, vechea stație de debarcare de la Băile Mamaia a fost mutată pe un nou amplasament (situat la kilometrul 9 al liniei), iar la kilometrul 10 s-a înființat Halta Rex, ce urma să deservească hotelul cu același nume, proaspăt inaugurat de Direcția Generală C.F.R.

Între anii 1944 – 1960, calea ferată Constanța – Mamaia a fost folosită doar pentru transportul de mărfuri, iar în anul 1949, a fost legată cu calea ferată Palas – Capul Midia, traseu folosit pentru construcția Canalului Poarta Albă – Midia.

În anul 1960, linia a fost desființată, o mică porțiune a sa, cuprinsă între Ramificația Mamaia şi Mamaia Sat fiind folosită până în anul 1962, pentru transportul materialelor utilizate la ridicarea blocurilor de locuințe din cartierul Tăbăcărie."

Gara Constanta - 1907

Tren în gara Mamaia - 1910