Dacă acum câteva zile, vă înfăţişam "tabloul" unei revederi între feroviarul "provincial" şi colegii săi din Capitală, închei micul nostru periplu prin lirica drumului de fier, cu imaginea pitorească a întâlnirii dintre un batrân cantonier, tânăra sa fiică şi flăcăul "maşinist", ce, din goana trenului, i-a furat copilei inima...
LA UN CANTON
Sub un plop, într'o dumbravă, unde linia se'ndoae,
Bântuit de roi de frunze, de miresme şi de ploae,
Stă de-un sfert de veac cantonul stăpânit de moşu Trică
Care-avea cinci stupi, o fată, şi-altceva... n'avea nimică.
Vara, iarba biruită de năvala de ţintaur
Se umplea de svonul molcom al albinelor de aur,
Cumpăna dela fântână se 'nălţa spre cer mirată
Ascultând de sus, cântarea unui glas duios de fată;
Iar o ţarcă oploşită în desiş de tufănică
Ingâna, râzând cu hohot, pe copila lui Moş Trică.
Toamna văduvia cuprinsul, - şi pe galbena otavă
Se prindea în horă mare, toată frunza din dumbravă.
Moşul îşi găsia de lucru zile 'ntregi pe la ştiubee,
("Căci e treabă grea, - cu cântec, - nu-i un fleac pentr'o femee");
Iar copila întristată, aşteptând să vie gerul
Petrecea din ochi cocorii, ce punctau cu negru cerul.
Când se repezia din larguri, şuerând năvalnic vântul,
Moşul, aşezat la vatră, îşi perdea de tot cuvântul;
Asculta cum urlă lupii şi visa la vremuri bune
Pâcâind uşor din pipă şi privind la un tăciune,
Pecând fata, gânditoare, rezemată de fereastră
Aştepta să vie vara înflorită şi albastră...
Şi privind la fulguirea prinsă în vârtejuri dese,
Suferia de doruri multe, nesfârşite, ne'nţelese.
Cam aşa crescu Anica lui Moş Trică, cantonierul,
Douăzeci de ani dearândul, - când cu iarba, când cu gerul,
Adunând în minte gânduri, şi în suflet doruri multe,
Dar acolo, în dumbravă, cine oare să le-asculte?
........................................................................................
Că tot vine-un tren de lucru, pân'devale la potică
A ştiut-o şi copila şi-a ştiut-o şi Moş Trică,
El: chemat şi pus la lucru de-un picher ursuz, tiranic,
Ea: (de unde până unde?) să vorbiască c'un mecanic...
Nalt şi drept, - un brad, flăcăul, şi c'un puf de mustăcioară
Ce fripsese, cum se vede, multe inimi de fecioară,
Şi frumos, - deprins cu vorba, multe suflete să fure,
Ce i-a fost, să zăpăciască, o copilă de pădure?
Când ai grai şoptit ce spune, dulce, vrute şi nevrute,
Poţi să 'nveţi şi pe-o bunică să coprindă, să sărute...
Cât stătea pe loc maşina, la potică-un ceas ori două,
El pornia prin ierburi dese scuturându-le de rouă,
Şi se întâlnia sub umbra plopului din bătătură
Cu Anica lui Moş Trică, ochi în ochi, şi gură 'n gură...
Şi'ntr'o zi i-a prins batrânul, înlemnit de-aşa trăsnae
Şi-a mâncat atunci Anica, o amarnică bătae...
Trenul a trecut, cum trece o scântee ce se stânge;
Sunt trei luni decând Anica n'a cântat, ci numai plânge
Şi-a vorbit cu flori de nalbă şi cu flori de gălbioară
Despre un flăcău ca bradul, cum nu este altu'n ţară.
Nalba a şoptit povestea, la ţintaur şi cucută
Care-a plâns un strop de rouă, - şi albastră, tristă, mută
Şi-a plecat în jos privirea înspre galbena otavă
Şi de-atunci, povestea fetei, umple tainica dumbravă;
Iar Moş Trică se'nvârteşte, necăjit printre ştiubee,
Bombănind anume vorbe, despre mintea de femee.
Ştie el, c'aşa sub sară, trece-acceleratul 9
Şi cum merge 'ncet în rampă, fata schimb'o vorbă, două,
C'un flăcău de pe maşină,... şi apoi se'nseninează
Şi se joacă prin dumbravă, sprintenă ca o sfârlează.
Hei!... Să pue el adică, mâna, colo, pe-o prăjină
Şi să tragă şi'n Anica, şi în cel de pe maşină,
Nu le-ar trece oare pofta de sburdat şi de crailicuri?
Numai... de! chiar el, odată, se ţinuse de nimicuri...!
.........................................................................................
Povestia odată nalba către floarea de cucută
Că'ntr'o seară rămăsese Moşu' Trică stană mută,
Când văzu trecând la curbă o maşină izolată
Şi pe dânsa, - pe mecanic cu nebuna lui de fată.
Şi că peste două zile, tot aşa pe o maşină
Ce-o mâna încet flăcăul, de abia mergea pe şină,
S'a suit şi Moşu Trică, cu bărbuţa lui căruntă
Şi-a pornit maşina'n goană, chiuind, ştii ca la nuntă.
Şi tot nalba povesteşte, cui doreşte să'nţeleagă
Că s'a'napoiat Moş Trică, - însă nu cu mintea 'ntreagă,
Ci zâmbind în barba-i sură, şi pocnind uşor din limbă,
Tot vorbeşte cu copacii, printre cari - ades se plimbă,
Despre-o nuntă cu vin dulce, bun ca mierea din ştiubee...
Şi că laudă, de-atuncia, straşnic, mintea de femee!
