Tighina - Chişinău... întâiul "drum de fier" din Moldova de peste Prut

  De ceva vreme printre "crâmpeiele de istorie feroviară" ce au devenit subiectele acestui blog nu a mai apărut nimic despre vechile provincii româneşti ce îsi continuă şi astăzi existenţa în componenţa unor "ţări străine"... si poate ca ele n-ar fi revenit în atenţia mea dacă nu mi-aş fi amintit că ieri s-au împlinit 95 de ani de la momentul în care membrii Sfatului Ţării din Chişinău au adoptat Actul de Unire a Basarabiei cu România.

  Însa pentru ca acest blog nu este unul politic şi nici nu se doareşte a fi un "manual virtual de istorie"... am ales să marchez momentul aniversar prin publicarea unui nou material, ce prezinta, într-o variantă foarte condensată, epopeea aparţiei şi existenţei primului "drum de fier" din Moldova de peste Prut - linia magistrală Tighina - Chişinău.

  Ţinutul dintre Prut şi Nistru – teritoriu mult mai bine cunoscut astăzi drept Basarabia: vremelnicul nume pe care l-a primit după intrarea sa în componenţa Imperiului Ţarist, la sfârşitul conflictului militar Ruso – Turc din anii 1806 – 1812, în baza tratatului de pace încheiat la Bucureşti, la 16/28 Mai 1812.

  Transformat într-o „gubernie îndepăratată”, ţinutul a cunoscut ample schimburi de populaţie, fiind supus unui amplu proces de rusificare forţată, menit să accentueze contopirea provinciei în imensitatea spaţiului economic şi geo-strategic aflat sub autoritatea Ţarului. 

  Fideli acestui principiu, membrii Guvernului de la Sankt Petersburg au căutat să determine dezvoltarea rapidă a portului de la Odessa, ce urma să devină o adevărată placă turnantă a comerţului din zona sud-vestică a Imperiului Ţarist şi punctul de plecare a viitoarei magistrale feroviare ce urma să se apropie cât mai mult de frontierele celorlalţi doi coloşi politico-militari ai Europei Răsăritene: Imperiul Habsburgic şi cel Otoman.

  Astfel, deşi cadrul natural şi realitatea economică impuneau deschiderea unor trasee orientate de-a lungul văilor principalelor cursuri de apă, ce ar fi urmat să aibă ca punct terminus unul dintre porturile de la gurile Dunării, ori de pe litoralul românesc al Mării Negre, întâiul drum de fier din Basarabia, urma să unească oraşele Tighina şi Chişinău, realizarea sa având la bază preponderent raţiuni strategice.

  Parte mediană a „Bassarabskaia Secţia” – magistrala ce urma să lege portul Odessa cu frontiera statului Român – calea ferată cu ecartament larg (1524 mm.) Tighina – Chişinău s-a născut în ziua de 1 Mai 1867, moment când compania condusă de Generalul Baron Unghern – Sterenberg a primit din partea Guvernului Rus concesiunea pentru construcţia viitorului „drum de fier”.

  Anterior, între anii 1865 – 1867, acelaşi antreprenor, supranumit „regele căilor ferate”, realizase linia Odessa – Cuciurgan (86 km.) şi prelungirea sa până la Tighina (32 km.). 

  Deschis în vara anului 1867, şantierul căii ferate dintre Tighina şi Chişinău a progresat foarte greu, mai ales din cauza traseului greşit ales, ce căuta să micşoreze cât mai mult costurile, evitând construcţia unor tunele şi viaducte. 

  Aceste probleme au făcut ca în primăvara anului 1870 întreaga lucrare să fie preluată de „Societatea Rusă de Navigaţie şi Comert”, ce urma să realizeze şi prelungirea liniei până pe malul râului Prut.

  Inaugurată la 28 August 1871, dată ce a rămas înscrisă în istorie drept momentul naşterii reţelei drumurilor de fier basarabene, linia magistrală Tighina – Chişinău a generat numeroase probleme de exploatare, în principal din cauza şinelor prinse cu crampoane pe traversele din lemn de brad, ce permiteau o viteză maximă de circulaţie de numai 20 – 25 de km/h. şi făceau ca deraierile trenurilor să devină un fapt obişnuit. 

  După numai un deceniu de existenţă, la începutul anului 1880, calea ferată Tighina – Chişinău a fost naţionalizată şi integrată în cadrul Direcţiei de Sud-Vest a Căilor Ferate Imperiale Ruse.

  La 29 Aprilie 1918, întreaga reţea de căi ferate de pe malul drept al Prutului a fost rechiziţionată de Statul Major al Armatei Române, ce-a predat-o Direcţiei Generale C.F.R., punând astfel capăt stării de anarhie ce se crease după proclamarea în cadrul Sfatului Ţării de la Chişinău a deciziei de unire a Basababiei cu România. 

  La scurt timp după încheierea Primului Război Mondial, mai exact în ziua de 14 aprilie 1919, una dintre cele mai importante lucrări de artă de pe traseu – podul ce traversa râul Nistru făcând posibilă legătura între staţiile Tighina şi Tiraspol a fost aruncat în aer de o unitate de geniu a armatei franceze, pentru a împiedica o posibilă invazie a trupelor Armatei Roşii.

  La 15 August 1921, 4 companii formate din 180 de militari ai Regimentului 2 Căi Ferate a demarat normalizarea ecartamentului întregii reţele de linii din Basarabia, traseul Tighina – Chişinău fiind complet refăcut pe parcursul anului 1923 şi redeschis traficului în ziua de 29 Septembrie 1923.

  De-a lungul întregii perioade interbelice, Direcţia Generală C.F.R. a efectuat o amplă modernizare a căii ferate Tighina – Chişinău, ce a vizat, în special, înlocuirea cu structuri metalice a lucrărilor de artă provizorii, realizate din lemn.

  De asemenea, între anii 1933 – 1935, Direcţia Generală C.F.R. a început un proiect de restabilire a legăturii feroviar între România şi Uniunea Sovietică, iniţiativă ce a necesitat refacerea completă a podului ce traversa râul Nistru între staţiile Tighina şi Tiraspol, circulația trenurilor peste noua structură metalică fiind reluată începând din ziua de 15 Octombrie 1935.

  Aproape imediat după ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, ca urmare a Notelor Ultimative emise de Guvernul Sovietic, în zilele de 26 – 27 iunie 1940, ecartamentul liniei magistrale Chişinău – Tighina a fost încă o dată lărgit şi normalizat, din nou, în vara anului 1941, odată cu ofensiva tupelor Axei.

  În vara anului 1944, în timpul cu ofensivei trupelor sovietice, ecartamentul căii ferate Tighina – Chişinău a fost modificat din nou, linia rămânând ulterior pe teritoriul U.R.S.S.

  Şi pentru că un articol fără imagini nu ar fi decât o altă "proză seacă", voi încheia această scurtă lecţie de istorie feroviară cu două imagini ce înfăţisează clădirile de călători din Tighina şi Chişinău - cele două staţii extreme ale "drumului de fier" a cărui poveste v-am depănat-o.

Locomotivă în faţa gării Tighina - imagine din anul 1926

Piaţa gării Chişinău - imagine din anii perioadei interbelice