BĂEŢII
Şef de gară, şef de gară, impiegat sau cassier
Aruncat în fundul ţării, la răscruci de drum de fier...
Când te doare plictiseala pustiitelor câmpii,
Nu-ţi lungi spre Capitală ochii, plini de nostalgii.
Gărişoara ta crescută, lângă apa unui râu,
Ca un cocostârc în marea infinitului de grâu,
Ca o fată'ngenuncheată într-o lume de copaci,
Între ronduri de rozetă şi profuziuni de maci,
Gărişoara ta pierdută între pomi ce dau în pârg,
E o lume mult mai bună decât lumea de la târg.
Ai în ea, nu îmbulzeala străzii cu asfalt şi praf,
Nici prostia conscrată'n film de cinematograf,
Nici parfumuri oţelite de prin cârciumi şi bodegi,
Nici restaurant cu muzici şi beţii de nopţi întregi...
Ai în ea argintul lunii, ce te plouă'n nopţi târzii,
Ai parfumul crud de iarbă şi parfum de florării.
Filmul câmpului rulează, până'n noapte, - până'n zori,
Şi te-adoarme şi te scoală, cântăreţii sburători.
Uită-te în jur: cum se poate un asemenea decor
Să nu-ţi dea în orice clipă un profund şi sfânt fior?
Si cum poţi de-aci, din templul nesfârşitelor câmpii
Să-ţi lungeşti spre Capitală ochii plini de nostalgii?
Dacă'n mijlocul atâtor frumuseţi, rămas-ai orb,
Şi te roade dor de ducă, dor nepriceput şi morb,
Eu îţi ştiu şi epopeea micilor excursiuni
Şi ţi-o spun pe şleau, aicea, fără frică, nici minciuni:
Cu o seară înainte, - domnul restauraor
Îţi aduce butoiaşul plin cu vin aromitor;
Un acar, 'ţi-aduce-o cuşcă cu vreo patru-cinci găini
Şi un sac cu ce se poate aduna de prin grădini.
Nu de alta, dar când astea nu te costă mai nimic,
Cum să pleci cu mâna goală şi să nu'ndulceşti un pic
"Şefii" din regională? Când e omul bun, domol,
Poţi să te prezinţi la dânsul, sărăcuţ, cu sacul gol?
Pleci în zori; n'ai dat nici sacul, nici butoiul la bagaj;
(Ştii că la bagaj e vorba de un anumit uzaj!)
Ci pui sacul şi butoiul într'un colţ sub canapea,
Iară cuşca, mai aproape, - chiar pe canapea, colea.
Trece gară, după gară: noi privelişti şi noi zări...
Tu c'o mână sprijini cuşca şi cu ochii'n depărtări
Te gândeşti la bucuria celora de la oraş
Şi uitată'i gărişoara cu tăcutul său locaş.
Ai ajuns! Peronul geme, de "mărimi" mai mici, mai mari,
E regionala toată; toţi sunt şefi, şi toţi trenari.
Tu te'nchini şi scoţi căciula:
- "Vă salut, Domule Şef!"
Vezi tu cum le râde ochii? Ştiu ei că deseară'i chef!
Mâini se'ntind prietenoase, vorbe dulci, de formă, sbor:
- "Ce mai faci Niculăiţă? Singur, bre? Ce vânt? Ce dor?
Dar coniţa, copilaşul? Măi, ca la Ungheni budinci
N'am mâncat în altă parte! Hai cu mine la M5".
Intri. - Şi Cristache, - şeful, - cată'ntr'un dulap ceva
Şi'ntr'o clipă'l vezi cu sticla: - "Uite! Cointreau sadea!
Ce-ai mai vrea tu? Nişte mese? Scaune? Dulapuri? Gaz?
Nu pleci azi Niculăiţă, că nu are niciun haz...
Iaca şi Virgil... şi Paşa... iaca Iancu... Simion,
Cheamă'ţi omule nevasta, uite, ici la telefon
Şi anunţ'o că vii mâine. Stai să te vedem puţin!
Ce-ai adus? Găini... şi mere.., nuci şi-un butoiaş cu vin!
Ţ... Ţ... Ţ... Niculăiţă! zău că-mi vine să te pup!
Hai cu noi, în târg de-acuma, haide, bre, că doar nu's lup!"
Patru ceasuri dimineaţa. Fumul transformat în nori
Tremură de glasul nostru şi de ţipăt de viori.
Masa udă, pare-acuma un cearşaf de năsălii,
Care poartă drept cadavre, golul sticlelor pustii;
Şi băeţii pupă dulce pe simpaticul Culai:
- "Când mai vii, bre, Niculăiţă? Nu mai vrei... hâc!... să mai stai...
Să te pup;... hâc!... dimineaţa,... totdeauna am su...ghiţ!...
Şi nu-i dau... hâc!... dau de capăt,... până nu beau un şpriţ...
Haide ici... la botul... mesei... încă... ultimul pa'ar!...
Plata!"
Şi Niculăiţă bagă mâna'n buzunar
Şi plăteşte... şi porneşte sprijinit de subţiori
De băeţi ce-l pupă dulce...
Trenu'l scutură în zori
Şi îl leagănă s'adoarmă, şi îl duce'ncetişor
Spre un câmp, spre-o gărişoară, spre o apă şi-un răzor!
Nu-i mai bine şef de gară, impiegat, sau cassier,
Asvârlit în fund de ţară, la răscruci de drum de fier,
Nu-i mai bine'n lumea voastră de pâraie şi copaci,
Între ronduri de rozetă, - şi profuziuni de maci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu