Calea ferată forestieră Reghin - Ierebuş - Lăpuşna

  Reghin - vechi oraş al Transilvaniei, atestat documentar pentru prima dată în anul 1228; importantă localitate comercială, populată de numeroase bresle (curelari, cizmari, măcelari, etc.); punct de confluenţă a două dintre principalele căi rutiere medievale; loc de popas pentru plutaşii ce se avântau pe învolburatele unde ale râului Mureş, ducând până în cetatea Aradului şi chiar mai departe, spre vest, "aurul verde" al bogatelor păduri ce acopereau culmile munţilor Gurghiu şi Călimani.

   Spre sfârşitul secolului XX, dezvoltarea accentuată a industriei de prelucrare a lemnului din zonă a adus cu sine o creştere exponenţială a necesarului de masă lemnoasă, nivelul său depăşind foarte rapid capacitatea oferită de rudimentarele mijloace de transport rutier (care şi sănii trase de boi sau de cai), ori de plutele ce se aflau mereu "la mila vremii", circulaţia lor fiind adesea întreruptă complet de viscolele şi gerul aspru din timpul iernilor.

  Astfel, pentru a soluţiona aceste probleme, a apărut ideea realizării unui "drum de fier" ce urma să urce pe Valea Lăpuşnei, proiect ce a atras atenţia industriaşilor din zonă, fiind puternic sprijinit de oamenii de afaceri Ştefan Schlosser, Anton Orosz şi de inginerul Ion Marţian, ce a supravegheat personal construcţia viitoarei căi ferate forestiere.

   Demarate la începutul anului 1904, lucrările la cei 41 de kilometri ai liniei cu ecartament îngust (760 mm.) Reghin - Ierebuş - Lăpuşna au fost finalizate după doar un an, traseul fiind deschis pentru transportul buştenilor, în ziua 4 Septembrie 1905.

  O lună mai târziu, la 1 Octombrie 1905, pe linie şi-au făcut apariţia şi primele vagoane de călători.

  În primăvara anului următor, industriaşii Goldfingher şi Toplancziki au obţinut, din partea statului austro-ungar, acordul pentru construirea fabricii de cherestea de la Ierebuş, în cadrul căreia funcţionau 9 gatere.

  Treptat, din diverse puncte ale liniei principale, au fost construite o serie de ramificaţii ce urcau pe văile pâraielor Isticeu, Şirod, Meştera, Lăpuşna şi Creanga Albă, astfel încăt în vara anului 1948, când întregul centru industrial a fost naţionalizat, lungimea totală a sistemului de căi ferate forestiere din zonă atingea nu mai puţin de 73,2 km.

  Devenit proprietate de stat administrată de nou înfiinţata I.F.E.T. Reghin, liniile forestiere au suferit ample modificări, unele ramuri devenite neprofitabile fiind desfiinţate, altele fiind prelungite şi o serie de noi ramificaţii fiind deschise, astfel încât la sfârşitul anilor '60, lungimea cumulată a lor crescuse la 115 km.

  Catastrofalele inundaţii din primăvara anului 1970 au adus cu ele sfârşitul căii ferate cu ecartament îngust Reghin - Lăpuşna, cea mai mare parte a liniei principale si a ramificaţiilor sale fiind demontată şi transformată în drumuri forestiere.

  Astăzi... întregul sistem de căi ferate forestiere din Munţii Gurghiului a trecut de mult pe tărâmul istoriei feroviare, singurele urme ale sale fiind fotografiile îngălbenite de trecerea necruţătoare a timpului şi amintirile  localnicilor mai vârstnici, din ale căror vorbe domoale turiştii încă mai pot afla povestea castelului de vânătoare pe care Regele Ferdinand l-a ridicat pe aceste locuri în anii 1925 - 1926...

  Din păcate, niciuna din acele vechi imagini nu şi-a găsit încă locul în colecţia mea, unicele mărturii pe care le deţin despre existenţa acestei linii forestiere fiind două hărţi dintr-un atlas geografic al României, editat în anul 1928 şi o tabelă extrasă din Mersul Trenurilor "valabil de la 10 Mai 1935".