Mulţi
dintre cei ce au pornit, măcar o dată în viaţă, într-o
ascensiune spre cabanele străjuite de culmile abrupte ale Bucegilor,
ori au alunecat, cu viteză, pe pârtiile de schi ce coboară pe
văile Dorului şi Soarelui, au
poposit, fie şi numai pentru câteva clipe, în „Perla Turistică
a Carpaţilor” – binecunoscutul oraş Sinaia.
Celor puţini, ce vor alege să se oprească din drumul
lor şi să admire monumentala clădire a gării bătrânele ziduri
ce la începutul acestei saptămâni (mai exact în a zecea zi a
ultimei luni din anul 2013) au împlinit venerabila vârstă de 100
de ani le vor deschide poate apetitul pentru o incursiune în
trecutul unor locuri pe care strămoşii noştri le-au populat încă
din epoca neolitică; al unei mânăstiri cu nume derivat din cel al
Sfântului Munte Sinai; al unei vechi rute comerciale şi pentru o
scurtă privire asupra vieţii Regelui ce avea să aşeze piatra de
temelie a actualei localităţi montane.
Ctitorie
a Marelui Spătar Mihail Cantacuzino, micul schit sfinţit la 15
August 1695 le era adesea „loc de adăpost” pelerinilor ori
negustorilor ce se încumetau să străbată sălbaticul „Drum al
Prahovei”, rută comercială a cărei existenţă fusese atestată
încă din secolul XII.
În anul 1783, pe lângă cei doisprezece călugări ce
vieţuiau în aşezarea monahală, Domnitorul Mihail Şuţu a aşezat
alţi 42 de scutelnici ce şi-au ridicat mici locuinţe pe valea
pârâului Izvorul Dorului, dând astfel naştere cătunului Izvor,
primul nucleu al viitorului oraş Sinaia.
Ziua de 5 August 1866 a adus cu sine oaspeţi de seamă
pentru mica obşte de la poalele Munţilor Bucegi, Mânăstirea
Sinaia fiind vizitată de însuşi Principele Carol, însoţit de
istoricul Dimitrie Sturza, de medicul Carol Davila şi de maiorul
Ştefan Fălcoianu.
Impresionat de mirificul peisaj al piscurilor semeţe,
îmbrăcate în mantia verde a nesfârşitelor păduri, la poalele
cărora cărora curg repezi undele Prahovei, Suveranul României avea
să revină aici în fiecare vară, iar în anul 1871 avea să
cumpre, de la Eforia Spitalelor Civile, o parcelă de 1000 de hectare
din Moşia Furnica, teren pe care, la 10/22 August 1875, a fost pusă
piatra de temelie a Castelului Peleş.
Inaugurată în ziua de 7 Octombrie 1883, reşedinţa
regală de vară, ridicată după planurile desenate de arhitecţii
Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, avea să plaseze
definitiv Sinaia pe harta celor mai luxoase staţiuni turistice
europene.
Şi totuşi... oricât de vast, ori de succint ar fi
scrisă, povestea „comunei urbane Sinaia”, ce a luat fiinţă la
începutul anului 1884, n-ar fi niciodată completă, dacă în ea nu
s-ar regăsi niciun cuvânt despre „drumul de fier” – acea
minune tehnică a erei moderne, ce avea să schimbe pentru totdeauna
viaţa micii comunităţi de la poalele Munţilor Bucegi.
Concretizată la 31 Mai 1874, deşi primele discuţii
despre acest subiect fuseseră iniţiate încă din anul 1856,
„Convenţia pentru Joncţiunea Feroviară între România şi
Austro-Ungaria” stabilea ca viitoarea legătură între cele două
state să fie realizată prin punctele de frontieră de la de la
Vârciorova şi Predeal, fiind însă propuse şi o serie de alte
posibile variante (prin trecătorile de la Turnu Roşu, Oituz, Ghimeş
şi Vulcan).
În
primăvara anului 1876, compania condusă de influentul om de afaceri
britanic George B. Crawley, a obţinut concesiunea
pentru realizarea viitorului drum de fier ce urma să pornească de
la Ploieşti şi avea să străbată Valea Prahovei, oprindu-se la
Predeal, unde se conecta cu traseul construit, pe Valea Timişului,
de „Societatea Căilor Ferate Ungare de Stat”.
Atacate în forţă, din ambele capete ale Văii
Prahovei, lucrările au aproape total abandonate, la numai câteva
luni după deschiderea şantierului, din cauza unor grave nereguli
financiare ce-au dus la anularea concesiunii acordate investitorului
străin.
După
încheierea Războiului de Independenţă, la 1 Iulie 1878, membrii
Parlamentului de la Bucureşti au votat o nouă lege, finalizarea
proiectului fiind încredinţată companiei conduse de inginerul
francez Léon
Guilloux, Directorul General al Societăţii Acţionarilor CFR.
Întâia cale ferată transcarpatică a fost inaugurată
în dimineaţa zilei de 10 Iunie 1879, când, la ceasurile 9 trecute
fix, din capitala României, a pornit „trenul de plăcere”, ce
s-a oprit la Câmpina, unde pasagerii săi au fost aşteptaţi de
birjele ce urmau să-i transporte până la Sinaia – tronsonul de
linie cuprins între cele două staţii fiind deschis circulaţiei
abia câteva luni mai târziu, la 1 Decembrie 1879.
Astfel
şi-a făcut intrarea în lume prima clădire de călători a staţiei
Sinaia, o construcţie monumentală, alcătuită
dintr-un corp central, cu etaj şi două aripi laterale simetrice,
realizate în regim parter, ce cuprindeau şi primul„salon
princiar”, folosit pentru primirea Suveranului şi a înalţilor
săi oaspeţi
La începutul
anului 1886, mica încăpere din aripa dreaptă a construcţiei a
fost prelungită de Secţia de Înterţinere L. C.F.R., fiind
transformată în prima „gară regală”, ce-a fost folosită până
în anul 1940.
După abdicarea şi
plecarea în exil a Familiei Regale, austerul spaţiu a primit o
utilizare complet diferită de cea pentru care fusese conceput, fiind
transformat pe rând în sală de proiecţie, club muncitoresc,
bibliotecă, sală de dans, ori în atelier de tâmplărie metalică.
Salvate de la
distrugere de un grup de iubitori ai istoriei feroviare, batrânele
ziduri şi-au regăsit strălucirea vremurilor demult apuse, colectia
unicat de machete şi însemne feroviare amenajată în interiorul
lor fiind animată, aproape în fiecare clipă, de forfota turiştilor
ce-i trec pragul şi mai ales de glasurile micilor exploratori
dornici să cunoască tainele lumii căilor ferate.
Devenită depăşită
pentru o „reşedinţă regală” şi nemaiputând prelua numărul
tot mai mare de pasageri ce alegeau ca destinaţie de vacanţă
tânăra staţiune turistică de lux, prima clădire a gării Sinaia
a fost demolată în anul 1911.
Pe amplasamentul
său, Societatea „Demeter Cartner & Co.” – Bucureşti a
ridicat actuala construcţie monumentală, cu amplul său hol său
central şi cele două aripi laterale ce mai găzduiesc şi astazi,
la parter, birourile lucrătorilor feroviari, iar la etaj mai
păstrează încă o parte din vechile locuinţe ale personalului
staţiei de cale ferată.
Cea de-a doua gară
regală, folosită şi în prezent ca salon de protocol, a fost
construită în anii 1938 – 1940, după schiţele arhitectului
Duiliu Marcu.
Clădirea, în
interiorul căreia se află o valoroasă pictură murală, ce
ilustrează o scenă de vânătoare voievodală, realizată de
pictorul Comador de marină Dimitrie Ştiubei, a fost folosită ca
salon de primire a Regilor Carol II şi Mihai, iar între anii 1949 –
1965 a devenit localul clubului munictoresc C.F.R., reluându-şi
ulterior caracterul oficial, pe care îl păstrează şi în prezent.
 |
| Prima clădire a gării Sinaia |
 |
| Construcţia primelor ziduri ale celei de-a doua clădiri a gării Sinaia |
 |
| Un edificiu centenar - actuala clădire a gării Sinaia |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu